Cine este Provident? Provident e o persoană juridică, o companie. Oamenii care dau personalitatea companiei sunt cu totul altă poveste. O poveste pe care o vom descoperi până la final de an, dintr-o serie de inteviuri cu oameni din toate departamentele. O poveste scrisă de ei, autentică și fără filtre.
În România din 2006, Provident este o instituție financiară-nebancară ce oferă produse financiare simple și personalizate unei categorii de români care, altfel, ar putea fi excluși din ofertele altor instituții financiare. Cam atât despre companie, dar curiozitatea de mai mult poate fi hrănită de aici. Cât despre oamenii din Provi, continuăm seria de povești cu Alexandra Stoenescu, Sales Team Manager în departamentul Call Center.
Mai jos, #UnPicDePoveste prin ochii și cuvintele Alexandrei.
Pentru orice lider, echipa este oglinda sa. Ea îl reprezintă și îl recomandă. Pentru Alexandra, lucrurile sunt clare: sinceritatea, determinarea și devotamentul sunt calități esențiale pentru ca un grup să funcționeze sub cele mai bune auspicii.
Sunt condiții pe care echipa condusă de Alexandra le întrunește, din moment ce acesta este primul aspect pe care ea îl menționează când vorbește despre jobul său. “Îmi place echipa din care fac parte, oamenii calzi și deschiși cu care relaționez în fiecare zi, oameni care sunt întotdeauna acolo atunci când am nevoie de un sfat, o părere sau suport”.
După opt luni la Provident, Alexandra apreciază mult dinamica lucrurilor în companie și faptul că în fiecare zi apar noi provocări. La finalul fiecărei zile, își dă seama că a mai învățat un lucru nou și simte că este într-o continuă dezvoltare.
Ce-i place cel mai mult la Provi și ce ar schimba? “Cel mai mult îmi place accentul care se pune pe nevoile și pe starea de bine a angajaților, pe calitatea lucrurilor și a serviciilor pe care le oferă și pe crearea unei relații frumoase, de calitate și de durată. Nu mi-aș dori să schimb nimic din ce se întâmplă acum”.
Ce nu îi place? “Timpul. Atunci când faci ceva ce îți place, simți că timpul trece foarte repede și de fiecare dată realizez că mi-aș fi dorit să am mai mult timp să învăț mai mult sau să fac mai mult”.
“Lecțiile” din ultimii trei ani
“Turbulențele” din ultimii trei ani – pandemia, războiul din Ucraina, rata inflației – au obligat-o și pe Alexandra să iasă din mediul său de confort. Ea încearcă însă să vadă partea plină a paharului. “În acești trei ani am învățat, în primul rând, să fiu mai cumpătată și să prioritizez lucrurile pe care le consider importante pentru mine. Am realizat că familia este cel mai frumos dar pe care îl avem și de care trebuie să ne bucurăm cât mai mult și cât mai des”.
Cum ar suna un sfat pentru colegii aflați la început de drum în carieră? “Să nu renunțe când își doresc să facă ceva și să nu se descurajeze atunci când nu reușesc”. Iar ei au ce învăța de la Alexandra. Și pe plan personal, și din punct de vedere profesional, este o persoană calmă și dedicată atunci când se implică într-un proiect sau își propune să realizeze ceva. “Mi s-a spus, de multe ori, că sunt o fire perfecționistă. Întotdeauna, înainte de a lua o decizie sau de a-mi spune punctul de vedere, îmi place să analizez situația”, mărturisește Alexandra Stoenescu.
Alexandra este departe de a face un bilanț al activității sale profesionale de până acum. Totuși, ar vrea ca peste zece ani să poată spune cu bucurie că a reușit să realizeze tot ce și-a propus, că se află într-o dezvoltare continuă, atât din punct de vedere personal, cât și profesional, și că în continuare face lucrurile cu aceeași dedicare ca până acum.
Poți să vezi mult mai multe despre oamenii din Provi pe undelucram.ro și pe pagina de cariere Provident. Iar dacă vrei să fii coleg cu Alexandra, Provident are un rol care își așteaptă “ocupantul-pereche”. Le găsești pe toate aici.