Oamenii care scriu povestea Kaufland, de 15 ani: Elena Voicu – Lucrător comercial @ Kaufland Colentina

de A M

Povestea Kaufland Romania a început pe 13 octombrie 2005, odată cu deschiderea primului magazin, în Colentina. În anul în care împlinește 15 ani, este lider al pieței locale de retail, a patra companie din România după cifra de afaceri și unul dintre cei mai mari angajatori din sectorul privat, cu un număr total de peste 15.000 de angajați care reușesc să transforme, zi după zi, povestea în realitate.

În 2005, Elena Voicu era în ultimul an de liceu. În cartier toată lumea vorbea că „se deschide un magazin, se deschide un magazin!”, așa că și-a depus și ea CV-ul. Până a terminat școala, magazinul a fost gata și, pe 13 octombrie 2005, Elena era la una dintre casele de marcat care a primit valul neașteptat de clienți. Kaufland Colentina a fost primul magazin al lanțului în România și cozile au fost până în stradă, aproape o lună.

Elena a rămas casieră aproape toți cei 15 ani de când lucrează aici. A văzut magazinul schimbându-se în jurul ei, casele de marcat cu taste înlocuite cu cele touch, introducerea caselor mobile sau a celor de self-checkout. A văzut raioanele mutându-se la marea reorganizare periodică. A învățat proceduri și tehnologii noi și i-a învățat la rândul ei pe colegii noi să înțeleagă cum se fac lucrurile: dai mereu „Bună ziua”, ești mereu calm, dai mereu restul până la ultimul ban, fără excepție. În 15 ani a lipsit de două ori: când a fost în concediu de creștere a celor doi copii, fiica de 12 ani și fiul de opt. La întoarcere a trecut din nou prin școlarizare, ca să ajungă repede la zi cu schimbările care se întâmplaseră cât fusese plecată. Asta a făcut-o de fiecare dată să se simtă pregătită și sprijinită de colegi.

Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești

Anul 2020 a fost mai complicat, ca pentru toată lumea. Cumpărăturile de pandemie, de la începutul lui martie, au prins-o în tură și a văzut mulți oameni speriați. „Atunci a fost crimă și pedeapsă. Nu știa care cum să sară, să ajungă primul, să ia, de parcă se termina mâncarea”. Din mai, a vrut o schimbare și s-a mutat la biroul de informații. Aici, mare parte din zi înseamnă „să ascultăm oamenii”. Unii vor facturi sau retururi, alții întreabă de promoții sau de lucruri pe care nu le găsesc în magazin, alții fac reclamații. Faptul că știe atât de bine magazinul a ajutat-o în noua poziție să găsească rapid răspunsuri și soluții.

Răbdarea e importantă: „Chiar dacă te întreabă de cinci ori, de zece ori același lucru, trebuie să fii calm și de ajutor, că mulți sunt oameni în vârstă și le e mai greu”. Crede că fără răbdare nu ar face față, că „aici se strânge tot ce e neclar în magazin”.

Primul și singurul job.

Are 34 de ani și nu își dorește să plece în altă parte. Lucrurile au crescut atât de mult în jurul ei – de la cum arată magazinul, la faptul că salariile și beneficiile se măresc anual – încât nu vede în ce alt loc ar putea să găsească aceeași stabilitate și atmosferă. Primul job, poate chiar ultimul.

Cu un click pe numele de mai jos, puteți descoperi și alte povești ale unor oameni care scriu povestea de succes a companiei Kaufland în România

Posturile disponibile la Kaufland, la nivel național, se regăsesc pe www.cariere.kaufland.ro.

Persoanele cu dizabilități interesate de un loc de muncă pot aplica pe adresa cariere@kaufland.ro.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.