Povestea Kaufland Romania a început pe 13 octombrie 2005, odată cu deschiderea primului magazin, în Colentina. În anul în care împlinește 15 ani, este lider al pieței locale de retail, a patra companie din România după cifra de afaceri și unul dintre cei mai mari angajatori din sectorul privat, cu un număr total de peste 15.000 de angajați care reușesc să transforme, zi după zi, povestea în realitate.
Ca să dai roată azi clădirilor din depozitul central Kaufland din Ploiești, ai nevoie de 30 de minute de mers pe jos. Dacă ai fi făcut acest drum acum 15 ani, când Gabriel Drăjneanu, 39 de ani, a început să lucreze acolo, ai fi mers o bună bucată de traseu prin porumb. Gabriel își amintește că atunci era în funcțiune o singură hală din cele patru de acum și că depozitul aproviziona doar trei magazine. O lume diferită de fluxul alert din prezent.
În primii ani în depozit, Gabriel lucra cu lize – mașini cu ajutorul cărora poți transporta paleți pe sol. După trei ani de legume și fructe pe lize, nu mai știa cum să se urce mai repede pe stivuitor – mașina care urcă paleți pe rafturi la o înălțime de până la 12 metri. După ce și-a luat permisul pentru a putea opera mașina, a devenit stivuitorist.
Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești
„Mi-a plăcut de la început”, spune el azi. Stivuitorul l-a plimbat de-a lungul anilor în depozitul de produse proaspete, unde sunt produsele care trebuie să stea la temperaturi de 4 grade C, de exemplu lactatele; prin halele de congelate, unde temperatura era -24 de grade C și Gabriel lucra cu o cagulă pe față, și de unde ține minte că ieșea ca Moș Crăciun; până la halele unde lucrează în prezent, unde stă în tricou și se îngrijește de produsele care nu trebuie să fie păstrare la o temperatură anume.
Depozitul e mai plin de oameni decât era când a început Gabriel să lucreze acolo și volumul de activitate e mai mare. Dar spațiul e atât de încăpător, încât sunt zile în care își vede colegii doar în pauze și se intersectează prin hală cu cineva doar de două-trei ori pe zi. Dar munca pe stivuitor îi ține mintea ocupată. E mai degrabă o treabă psihică, decât ceva ce te solicită fizic. „E vorba de multă atenție”.
E vorba de multă atenție.
Crede că stivuitorul nu e un utilaj pentru toată lumea. Și lui i-a fost puțin greu la început – după ce a terminat cursurile, și-a luat două zile în care a stat în spatele halei, unde erau rafturi libere, și a urcat paleți goi pe rafturile înalte cât etajul patru al unui bloc. A învățat că munca de stivuitorist este și despre viteza cu care depozitezi paleți, dar mai ales despre detalii. Orice folie care ajunge pe jos poate bloca un stivuitor care trece peste ea. Orice curbă luată prea repede poate turti un palet de iaurt.
Numai cine nu muncește nu greșește, spune Gabriel, care își încurajează colegii care lucrează cu lize, unde e mai multă muncă fizică, să învețe și stivuitorul, care nu-ți solicită corpul. Depozitul Kaufland e primul și singurul depozit unde a lucrat, după câțiva ani la o brutărie și alții la o vulcanizare. Spune că nu ar vrea să plece, chiar și după 15 ani în același job. Cunoaște pe toată lumea cu care lucrează și pe stivuitor se simte ca la joacă. Seara se relaxează, tot la joacă, de data asta pe tabletă, unde îl așteaptă Football Strike, biliard și un alt joc tip puzzle. Puzzle-uri de data asta pe ecran, nu la înălțime.
Cu un click pe numele de mai jos, puteți descoperi și alte povești ale unor oameni care scriu povestea de succes a companiei Kaufland în România


















Posturile disponibile la Kaufland, la nivel național, se regăsesc pe www.cariere.kaufland.ro.
Persoanele cu dizabilități interesate de un loc de muncă pot aplica pe adresa cariere@kaufland.ro.