Oamenii care scriu povestea Kaufland, de 15 ani: Nicoleta Toader – Șef departament magazin @ Kaufland Basarab

de A M

Povestea Kaufland Romania a început pe 13 octombrie 2005, odată cu deschiderea primului magazin, în Colentina. În anul în care împlinește 15 ani, este lider al pieței locale de retail, a patra companie din România după cifra de afaceri și unul dintre cei mai mari angajatori din sectorul privat, cu un număr total de peste 15.000 de angajați care reușesc să transforme, zi după zi, povestea în realitate.

Nicoleta Toader își începe schimbul cu un tur de parcare. Primul contact al clienților cu magazinul, când fac cumpărături, este parcarea, iar ea, ca șef de departament, trebuie să se asigure că e curată și lucrurile sunt în ordine. Apoi preia un check-list lăsat de colegul din tura anterioară cu ce are de verificat și rezolvat în acea zi.

Nicoletei i-a plăcut de mică comerțul și spune că se juca, ca orice fetiță, de-a vânzătoarea. Și-a început cariera la un hipermarket competitor, unde timp de un an și jumătate a fost lucrător comercial la raionul brânzeturi. „Aveau niște insule ca raion. Te duceai acolo, erai lăsat singur și vindeai, nu prea aveai ce să demonstrezi. Ce puteai să demonstrezi?”, spune Nicoleta. Colegele de magazin vorbeau despre deschiderea primului magazin Kaufland în România și a decis să aplice pentru un post, pentru că simțea că avansează greu și că „nu poți face o carieră din a vinde brânză”.

Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești

A fost angajată în companie în septembrie 2005, tot ca lucrător comercial, la raionul de carne din primul magazin din Colentina. A simțit de la început că e altfel aici. „Puteai să demonstrezi creativitate atunci când aranjai vitrina; cum aranjam eu frigiderul nu-l aranja nimeni”. S-a făcut remarcată repede și, după doar cinci luni, i s-a propus postul de adjunct șef de raion. La fel de repede, în august 2006, a ajuns șef de raion în magazinul deschis în Barbu Văcărescu și după încă o jumătate de an a fost propusă șef de departament. De atunci, a lucrat în cinci magazine din București, iar acum este șef de departament în magazinul din Basarab.

În fiecare tură răspunde de toți angajații și de activitatea din magazin și spune că munca e foarte diversă. Nu are timp să se plictisească. Se consultă cu șefii de raion în legătură cu comenzile, verifică dacă există goluri de produse la raft, analizează vânzările și pierderile și face constant tururi de magazin ca să distribuie lucrătorii unde e nevoie de ei. „Check-listul ăla trebuie bifat: am fost acolo, am văzut, am făcut, care sunt problemele? Am descoperit că există următoarea problemă. Cui i-am dat responsabilitatea? În cât timp?”.

Într-o zi de muncă trebuie să țină cont de multe lucruri, de la zilele în care oamenii iau salariul sau pensia și fac provizii pentru un timp mai lung, până la cum e vremea afară. „Dacă e cald și weekend, oamenii vor cumpăra legume și carne de grătar. Dacă plouă, vor lua mai mult rădăcinoase pentru ciorbă și tocăniță”. Totul are impact asupra activității magazinului și ea poate constant să demonstreze de ce e capabilă. „Ai venit pe tură, te-ai ocupat, magazinul arată într-un fel, se vede”.

Trebuie să-i dai o șansă omului.

Cel mai important în slujba pe care o are i se pare factorul uman, „pentru că nu lucrezi cu mașini”. Încearcă să empatizeze cu colegii și a ajuns să le cunoască poveștile de viață și ce probleme au acasă. „Trebuie să fii un pic de psiholog și să-i vezi. Unuia îi place să fie lăudat pentru fiecare acțiune pe care o face bine; fiecare lucrează într-un anumit fel și ca să-i câștigi și să obții maximul, trebuie să știi să apeși pe butonul care trebuie”.

Feedback-ul este obligatoriu în Kaufland, iar din rolul pe care îl are, consideră că e responsabilitatea ei să le spună constant oamenilor la ce stadiu au ajuns și unde trebuie să mai lucreze. Periodic, fiecare angajat are o evaluare cu managerul lui. Ultima întrebare din evaluare este dacă își dorește să meargă mai departe și să primească sarcini suplimentare. „Tuturor celor care își exprimă dorința de a evolua, tu trebuie să le dai o șansă. În rest, ține de fiecare cum și-o fructifică. Dar trebuie să-i dai o șansă omului. Pentru mine a fost foarte important că mi s-a acordat”.

Cu un click pe numele de mai jos, puteți descoperi și alte povești ale unor oameni care scriu povestea de succes a companiei Kaufland în România

Posturile disponibile la Kaufland, la nivel național, se regăsesc pe www.cariere.kaufland.ro.

Persoanele cu dizabilități interesate de un loc de muncă pot aplica pe adresa cariere@kaufland.ro.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.