#UnPicDePoveste de la Provi: Andreea Ene, specialistul în marketing și comunicare de brand, fascinat de oameni și îndrăgostit de psihologie și istorie

Cine e Provident? Provident este o persoană juridică, o companie. Oamenii care dau personalitatea companiei sunt cu totul altă poveste. O poveste pe care o vom descoperi până la final de an, dintr-o serie de interviuri cu oameni din toate departamentele. O poveste scrisă de ei, autentică și fără filtre.

În România din 2006, Provident este o instituție financiară-nebancară, care oferă produse financiare simple și personalizate unei categorii de români care, altfel, ar putea fi excluși din ofertele altor instituții financiare. Cam atât despre companie, dar curiozitatea de mai mult poate fi hrănită de aici. Cât despre oamenii din Provi, povestim astăzi cu Andreea Ene, Senior Brand Communication Specialist.

Mai jos, #UnPicDePoveste prin ochii și cuvintele Andreei.

Andreea este ceea ce se numește a people’s person. Au fascinat-o mereu oamenii și a gravitat mereu către psihologie și istorie. A studiat Comunicare și Relații Publice și își amintește că avea colege care o întrebau de ce îi plac atât de mult psihologia și sociologia. “Pentru mine, răspunsul a fost mereu simplu: poți avea cea mai inovatoare și creativă comunicare, însă dacă targetul tău, dacă oamenii cărora te adresezi nu simt că îi reprezintă și că nu e pentru ei, atunci nu va avea efectul pe care îl aștepți”, spune Andreea.

Îi place să lucreze în echipă și să simtă că munca ei contribuie în viața unui client sau face ziua mai ușoară unui coleg. Speră că și oamenii cu care interacționează văd că încearcă să pună întotdeauna empatia pe primul loc și să găsească, pentru fiecare situație, cea mai bună soluție.

Cel mai mult îi place la jobul său nu doar că-i permite, ci chiar îi cere să fie creativă și să nu uite că în spatele fiecărei cifre pe care o generează activitatea ei este un om. “Un om cu o nevoie reală și unică, pentru care Provi este acel suport pe care poate conta atunci când are nevoie – poate singurul pe care îl poate avea”.

Având fiecare om în minte, Andreea Ene poate să ghideze cu ușurință activitatea agențiilor de publicitate cu care lucrează, pentru ca împreună să poată crea cea mai bună comunicare pentru clienții Provi. “Bineînțeles, îmi aduce mereu zâmbetul pe buze să particip la filmările unui nou spot publicitar și apoi să-l văd la TV”, mărturisește Andreea.

Dincolo de jobul ei, cel mai mult la Provi îi plac colegii. De la management până la ceilalți membri ai echipei, simte că a găsit aici experți în zonele lor de activitate, dar și deosebiți ca personalitate, caracter și implicare în munca lor. “Este refreshing să ai un angajator care te susține să te dezvolți din punct de vedere profesional, dar care are și grijă de nevoile tale ca om, care te încurajează să ai un echilibru sănătos între job și viața personală – nu doar declarativ, dar care chiar face ceva pentru tine”.

Ce sfat le-ar da colegilor mai tineri, aflați la început de carieră? Andreea recunoaște că i-a luat și ei ceva timp să înțeleagă asta, la început de carieră, dar acum crede că un tânăr trebuie să-și aleagă cu grijă managerul. “Nu doar angajatul trebuie să fie intervievat pentru a vedea dacă se potrivește cu echipa, ci cred că trebuie să existe și o potrivire a angajatorului cu planurile de dezvoltare ale angajatului. Așadar, nu ar trebui să-i fie teamă să pună cât mai multe întrebări ca să înțeleagă cât mai bine cultura oganizațională, înainte să ia o decizie”.

În opinia sa, studiile superioare ne pot pregăti cu cunoștințele necesare și cu o viziune de ansamblu despre cum se va desfășura jobul nostru, însă nimic nu se compară cu lucrul efectiv alături de oameni care au know-how în domeniul lor. Atunci când ai ocazia să asculți și să absorbi informație de la cineva cu mai multă experiență, fă-o cu cât mai multă atenție, pentru că nu ai decât de învățat, este convinsă Andreea Ene.

În final, crede că cel mai bun sfat pe care l-a primit și simte că merită dat mai departe e să încerci să-ți faci jobul cu drag și consecvență, cât de bine poți, fără să-ți fie teamă să greșești, fiindcă temerile te limitează și îți pun obstacole acolo unde ele nu există în realitate.

Cât de importantă este echipa? Pentru Andreea Ene, echipa este cercul acela în care simți că este safe să ai un input și să contribui, cot la cot, alături de ceilalți, pentru a livra cea mai bună soluție la final. Cel mai mult își apreciază colegii cu o atitudine pozitivă și optimistă, the can-doers, cei care sunt energizați de o provocare și reușesc să vadă o oportunitate acolo unde alții văd un obstacol.

Andreea s-a alăturat echipei Provident chiar în mijlocul pandemiei și a trăit aici și celelalte “turbulențe” din ultimii ani – războiul din Ucraina, rata inflației, etc. -, plini de schimbări și lecții.

În toată această perioadă, a simțit importanța unui angajator căruia chiar îi pasă de sănătatea angajaților și clienților, care pune preț pe continuarea activității în cele mai sigure condiții. “Războiul și inflația, care au venit într-un punct în care credeam că lucrurile se îndreaptă spre normalitatea cu care ne obișnuisem în trecut, cred ne-au atins pe toți. Pentru mine, au fost încă o reamintire că este important să fii prevăzător și chibzuit cu achizițiile pe care le faci și să mă gândesc la cum mă vor impacta indiferent de ce se întâmplă în jurul meu”.

Ce ar vrea Andreea să spună despre ea peste zece ani? “Peste zece ani, aș vrea să spun despre mine că sunt fericită și mulțumită de traiectoria carierei mele și că am avut ocazia să mă dezvolt alături de oameni pe care îi admir și care m-au inspirat, zi de zi, să fiu mai bună în ce fac”.

Poți să vezi mult mai multe despre oamenii din Provi pe undelucram.ro și www.provident.ro/cariere. Iar dacă vrei să fii coleg cu Andreea, avem un rol care își așteaptă “ocupantul-pereche”. Le găsești pe toate aici. Dacă nu te-am convins încă, îi lăsăm pe colegii din Provi să facă asta, în poveștile viitoare. Până atunci, poți să arunci o privire și la povestea Alexandrei, din departamentul Call Center, a lui Bogdan, absolventul de Istorie care conduce echipa de Managementul Informației, a lui Alin, Senior Credit Risk System Analyst în departamentul Credit Risk, a Mihaelei, “Gânditorul” din echipa de Resurse Umane, a Mariei, Sales & Service Performance Analyst în departamentul Financiar, a Dalianei, Senior Legal Advisor în departamentul Juridic, a lui Laurențiu, Head of Sales, sau a lui Marius Constantin, Business Leader.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share